Review of Police, Adjective (2010) by Sabrina I — 04 Sep 2010

Tin minte ca toata lumea ridica în slavi acest film, lauda genialitatea lui Porumboiu si îsi însusea un fel de mândrie preconceputa care sta întiparita în mintile noastre de la Nadia Comaneci încoace. Trebuia sa-mi dau seama ca se repeta episodul cu numaratoarea lu' Mungiu si tot ce este neînteles, trebuie apreciat. În acest caz, supraapreciat.

Intentia mea nu este de a contesta maiestria porumbelului, ci de a murdari putin imaginea acestui film doar cât sa egalez balanta. Înteleg ca tot el s-a deranjat sa scrie scenariul. Ori nu se pricepe deloc la introdus dialoguri, ori vroia sa reinventeze Eraserhead. Oricum nu mai conteaza, scenariul a esuat în fata mea.

Un alt lucru care iese in evidenta sunt cadrele lungi si fixe. Înteleg aceasta dorinta imbecila de a baga plictisitoarea realitate în fantezia cinematografica dar pâna la a urmari un personaj mâncând supa timp de 10 minute e cale lunga. De foarte multe ori am avut impresia ca dragul nostru regizor vrea sa ne testeze rabdarea, astfel supunându-ne la aproape 2 ore de speranta.

Pentru ca, de fapt, la asta se rezuma întreaga capodopera: la speranta. Constant traiesti cu impresia ca ceva tot trebuie sa se întâmple, adica n-are cum sa ramâna totul asa. Prin urmare, casti ochii, mai mult pentru a nu adormi si privesti cu o atentie incredibila fiecare detaliu care ar putea trada o farâma de conflict. Degeaba.

Pâna si conflictul este plictisitor. Vai, constiinta! Vai, legea morala! Conflicte din-astea personale care se reflecta în relatiile cu ceilalti experimentam si noi destul de des. Deci aceasta reamintire dura si fada de misterele naturii umane nu a fost deloc necesara. Si pâna la urma, personajul principal, fiind presat de sistem, tot ne îndeplineste catastrofic astept[rile si face exact ce credeam noi ca va face.

Atunci când voi împlini vârsta necesara aprecierii scrierilor lui Marin Preda, poate ca voi iesi din aceasta sfera a criticii negative în privinta filmelor lui Mungiu (pe care le privesc cu o subiectivitate puerila) si poate voi ajunge sa spun ca Politist, adj. este cel mai profund exemplu de încapatânare.